Parohia Gârliște din Protopopiatul Reșița şi-a sărbătorit hramul în Duminica a VIII- a după Rusalii, la praznicul Adormirii Maicii Domnului.
Cu prilejul hramului, a fost adusă în biserica parohială și o copie a Icoanei Maicii Domnului- Grabnic Ascultătoarea care a fost pictată în Sfântul Munte Athos.
Icoana a fost întâmpinată în fața bisericii de către preoții și credincioșii prezenți, s-a mers în procesiune cu ea în jurul Bisericii, iar mai apoi a fost sfințită și așezată la locul de închinare special amenajat pentru ea.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preaonoratul Părinte Gheorghe Șuveți, Protopopul Reșiței, înconjurat de un sobor de preoți.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele protopop a ținut un bogat cuvânt de învățătură, în care a vorbit credincioșilor despre rolul Maicii Domnului în viața noastră și a Bisericii, despre virtuțile pe care trebuie să le căutăm și despre cum trebuie să ne rugăm Maicii Domnului.
Părintele paroh a mulțumit tuturor ctitorilor și binefăcătorilor, care s-au ostenit cu aducerea acestei Icoanei și a vorbit despre Icoana Maicii Domnului-Grabnic Ascultătoarea și despre minunile pe care aceasta le-a făcut în decursul timpului, evidențiind faptul că însuși Maica Domnului a numit această Icoana- Grabnic Ascultătoarea.
La final, credincioșii care au venit de aproape, dar și de departe să se roage împreună cu credincioșii parohiei au primit din partea parohiei un pachețel cu o Iconiță ce reprezintă Icoana adusă, acatistul Icoanei, un mir, dar și o bucată din colacul de rugă.
Evenimentul s-a încheiat cu dezvelirea și binecuvântarea plăcii comemorative închinată lui Damaschin Toma Bojincă, primul ministru de Justiție al României Moderne, fiul al satului Gârliște. Placa a fost amplasată pe fațada casei în care acesta s-a născut și crescut.
A consemnat,
pr. Marius Peica