Perioada Penticostarului continuă în Episcopia Caransebeșului cu proiectul ce conține vizitarea și slujirea în cimitirele parohiale din cuprinsul întregii eparhii, în contextul „anului comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”. Astfel că cei 25 de preoți din cadrul Cercului pastoral-misionar Reșița-Nord, Protopopiatul Reșița, s-au întrunit vineri 14 mai 2021 în biserica din Parohia Zorlencior cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” (1833), unde în prezența părintelui consilier social misionar Gabriel Gozman Pop și alături de pr. Ilie Adrian Murariu și Andrei Doru Oproiu a fost săvârșită o slujbă de parastas prin care s-au înălțat rugăciuni pentru cei ce își dorm somnul de veci în cimitirul din această parohie. Sfânta slujbă a fost oficiată în incinta bisericii parohiale și nu în cimitir întrucât vremea nefavorabilă nu a permis oficierea slujbei în cimitirul parohial, așa cum era programat. La slujbă au participat credincioși ce au adus pomelnice și prinoase pentru cei dragi ai lor trecuți la Domnul.
A doua parte a întâlnirii s-a desfășurat în Parohia Zorlențu Mare în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”(1795) unde după tipicul stabilit a fost săvârșită și aici Slujba Parastasului în prezența a numeroși credincioși din această parohie. La finalul slujbelor de parastas părintele consilier a ținut celor prezenți un cuvânt de învățătură despre importanța pomenirii celor mutați în veșnicie la soroacele stabilite de Sfânta Biserică așa cum însăși Întâistătătorul Eparhiei Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Lucian amintește că: „…Și în această perioadă sfântă din cursul anului bisericesc, în care sărbătorim omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți veșnice, o perioadă a biruinței lui Hristos, suntem chemați să-i pomenim pe cei adormiți din comunitățile noastre. Credem că aceste slujbe de pomenire nu fac altceva decât să ne arate tuturor că este foarte importantă săvârșirea parastaselor de obște. Valoarea liturgică a cimitirelor parohiale este bine să fie scoasă în evidență în fiecare an și mai ales în perioadele speciale din cursul anului bisericesc. Am avut perioada Postului Mare cu pomenirea celor adormiți în fiecare sâmbătă, dar și în perioada Penticostarului suntem datori să mergem în cimitire și să facem slujbe de pomenire, cântând troparul biruinței «Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le.”
Întrucât pe lângă valoarea liturgică trebuie scoasă în evidență și valoarea culturală a cimitirelor, ținând cont că ne aflăm și sub egida „Zilelor credinței și culturii” în Episcopia Caransebeșului, a fost organizată, după sfintele slujbe, o conferință în cadrul căreia a fost susținut un referat cu tema „Moartea și provocările etice ale societății actuale (eutanasie, incinerare, etc”, susținut de părintele Cristian Guran de la Parohia Scăiuș, iar apoi părintele Ilie Adrian Murariu a realizat un scurt medalion despre personalitățile ce odihnesc în cele două cimitire parohiale.
După conferință preoții participanți au fost angrenați în discuții pe marginea referatului și a personalităților, dar au fost discutate și unele din problemele administrative ce îi privește pe clericii aparținători Cercului pastoral-misionar Reșița-Nord.
A consemnat,
Emil Crăciun
GALERIE FOTO